cuviosul-paisie-aghioritul

– Părinte, ce este dreptatea dumnezeiască?

Dreptatea dumnezeiască este să faci ceea ce îl odihnește pe aproapele tău. Dacă, de pildă, ai ceva de împărțit cu cineva, să-i nu-i dai numai jumătate din ce ai, ci cât vrea acela. Să dai cele bune și să ții cele stricate. Să dai pe cele mai multe și să le ții pe cele mai puține. Iată, să zicem că o soră ne aduce zece prune. Dacă eu, din pricina lăcomiei pântecelui mănânc opt și-ți las ție două, te nedreptățesc. Dacă spun: “deoarece suntem doi, voi mânca eu cinci, și-ți voi lăsa ție pe celelalte cinci“, atunci fac dreptate omenească. Iar dacă văd că-ți plac prunele și eu mănânc numai una și-ți zic: “mănâncă-le tu pe celelalte, pentru că mie nu-mi prea plac, și mă deranjează la intestine“, atunci fac dreptate dumnezeiască.

– Dar care este dreptatea omenească?

Dreptatea omenească este atunci când, de pildă, trebuind să împarți ceva cu cineva, dai jumătate și tu ții cealaltă jumătate.

– Părinte, ce loc are dreptatea omenească în viața noastră?

Înaintea dreptății dumnezeiești, dreptatea omenească este zero. Omul dacă reușește ceva în viața aceasta punând în lucrare doar dreptatea omenească, nu va ajunge la adevărata bucurie și odihnă.

Să presupunem că doi frați au o bucată de teren de zece pogoane. Dreptatea omenească spune să ia fiecare câte cinci pogoane. Dreptatea dumnezeiască spune să ia fiecare atât cât are nevoie. Dacă un frate are șapte copii și celălalt doi, sau salariul unuia este mai mic decât salariul celuilalt, trebuie să ia mai mult cel care are mai multă nevoie. În acest caz, este nedreptate înaintea lui Dumnezeu să ia al doilea ca și primul. Însă omul lumesc, care nu gândește duhovnicește, nu ia în considerare faptul că fratele lui o duce greu. Îi spui: “trebuie să-ți ajuți familia ta să înțeleagă și să fie de acord să dea mai mult fratelui tău care are nevoie“. Iar el îți va spune: “De ce, doar nu-l nedreptățesc cu ceva!“ Evanghelia face împărțirea cea mai bună.

Foarte mult mă minunez de noblețea lui Avraam. Când se certau păstorii lui Lot cu cei ai lui Avraam pentru locurile de pășunat, Avraam s-a dus la Lot și i-a spus: “Nu este bine să ne certăm, suntem rude. Încotro vrei să mergi? Vrei să mergi încoace sau încolo?“ Lot s-a mișcat atunci puțin omenește și a ales Sodoma și Gomora, pentru că acolo avea mai multă verdeață și locuri de pășunat, și cea pățit după aceea! Avraam însă a fost mișcat de dreptatea dumnezeiască, voia să-l odihnească pe Lot, și chiar s-a bucurat că Lot s-a dus în locul cel mai bun.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești, Vol. III, Nevoință Duhovnicească)