Biserica Sfantul Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie
Biserica Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, sfant cunoscut si sub denumirea de „Izvoratorul de Mir„, este o biserica ortodoxa din Tesalonic, Grecia. Biserica inchinata sfantului ocrotitor al orasului, dateaza inca din perioada in care Tesalonicul era cel de-al doilea mare oras din Imperiul Bizantin.
Orasul Tesalonic, cel de-al doilea oras ca marime din Grecia si principalul oras din regiunea veche a Macedoniei, a fost capitala unuia dintre cele patru districte romane ale Macedoniei. Numele locului vine de la sotia lui Cassander si sora lui Alexandru cel Mare,
cel din urma fiind si cel care a fondat orasul. Copila Tesalonica a primit acest nume dintr-un motiv interesant: vestea nasterii fetitei l-a gasit pe tatal ei imediat dupa cucerirea Tesaliei („nike„, care inseamna „cucerire„ + „tesalia„).
Comunitatea crestina din Tesalonic a fost infiintata de catre Sfantul Apostol Pavel, in timpul celei de-a doua calatorie misionara, cand acesta a predicat in sinagoga evreilor din acest oras.
Viata de zi cu zi a membrilor acestei comunitati, asa cum este prezentata de Sfantul Apostol Pavel in cele doua epistole catre Tesaloniceni, poate fi considerata un adevarat model, deoarece viata si slujirea celor din Tesalonic a determinat pe Sfantul Apostol Pavel sa aduca todeauna multumiri lui Dumnezeu pentru ei. „Multumim todeauna lui Dumnezeu pentru voi toti, pe care va pomenim necurmat in rugaciunile noastre.„ (I Tesaloniceni 1, 2)
Biserica Sfantului Dimitrie este unul dintre principalele puncte de atractie ale orasului Tesalonic, multime de pelerini venind aici sa se inchina moastelor sale izvoratoare de mir. Biserica face parte din sit-ul paleocrestin si al monumentelor bizantine din Tesalonic, fiind trecuta in lista Patrimoniului Mondial UNESCO inca din anul 1988.
Biserica Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir – scurt istoric
Prima biserica zidita pe acest loc a fost construita la inceputul secolului al IV-lea, la scurt timp dupa anul 313, aceasta inlocuind o baie romana existenta in acea zona. Un secol mai tarziu, un prefect numit Leontios – Leontie, avea sa inlocuiasca mica bisericuta cu una mult mai mare, rezultatul fiind o basilica cu trei abside.
Biserica lui Leontie avea sa cada prada mai multor incendii pana in anul 629, cand un nou proiect avea sa ia nastere. Intre anii 629 si 634, biserica cu trei abside avea sa fie reconstruita, rezultatul fiind o basilica cu cinci abside, probabil chiar mai mare decat catedrala orasului. Aceasta biserica, aproape identica cu cea pe care o vedem astazi, avea sa devina rapid cel mai important locas de cult din oras.
Biserica lui Dimitrie din Tesalonic prezinta o particularitate interesanta, si anume modul si locul in care sunt pastrate sfintele moaste. Intr-o laterala a navei, pe partea stanga, o structura interesanta pastreaza sfintele moaste: numita „ciborium„, structura hexagonala este acoperita cu un acoperis de argint, are o usa si un pat de piatra pe care este asezata sfanta lacra. Structura este un fel de „biserica in miniatura„. Initial, trupul sfantului nu era gasit, deci locul a fost construit mai mult in chip simbolic.
Basilica Sfantului Mare Mucenic Dimitrie este renumita si in lumea artei bizantine, in aceasta pastrandu-se sase panouri cu mozaic, pastrate de undeva din perioada dintre ultima reconstruire a bisericii si inaugurarea politicii iconoclaste, in anul 730.
Aceste mozaicuri murale, infatisandu-l pe Sfantul Dimitrie, alaturi de cei responsabili cu restaurarea bisericii – ctitorii, reprezinta un exemplu rar de acest fel din perioada de trista amintire ce a urmat mortii imparatului bizantin Iustinian. Una dintre inscriptiile gasite sub aceste mozaicuri da slava lui Dumnezeu pentru izbavirea orasului Tesalonic din calea unui atac al slavilor pagani, din anul 612.
Restul de mozaicuri ce impodobeau interiorul bisericii au disparut, fie in vremea celor patru secole in care cladirea a functionat ca moschee (1493-1912), fie in urma marelui incendiu din anul 1917, care, alaturi de acoperisul si partea superioara a peretilor, a distrus si o mare parte din oras. Exista o serie de fotografii alb-negru ce indica valoarea nepretuitului monument bizantin ce a pierit in urma marelui incendiu.
Pentru a restaura si a repara daunele cauzate de marele incendiu din anul 1917 a fost nevoie de mai bine de cateva decenii. Excavatiile, efectuate intre anii 1930-1940, au scos la lumina mai multe broderii in piatra si obiecte vechi, expuse astazi in muzeul din cripta subterana a bisericii.
Restaurarea completa a bisericii s-a incheiat abia in anul 1949. In coltul sud-estic al bisericii se afla Capela Sfantului Eftimie – Euthymios. Biserica cu cinci abside si un pronaos pastreaza o cripta subterana, unde, conform traditiei, a avut loc martiriul marelui mucenic.
Excavatiile au scos la lumina si ruinele baii romane, unde se crede ca Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a fost tinut prizonier si, mai apoi, executat de catre soldati. Tot aici a mai fost gasita si o fantana antica; se crede ca aceasta este fantana in care soldatii au aruncat trupul martirului Dimitrie.
Cripta Sfantului Dimitrie este considerata drept sit arheologic inca din anul 1918, cand a fost descoperita. Intre anii 1985-1988, o serie de excavatii au avut loc in partea nordica a acesteia, restaurandu-se astfel inca o latura a criptei.
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir este praznuit la 26 octombrie
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilorSetari cookieACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Rezumat Confidentialitate
Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți performanța și de a spori experiența utilizatorului care vizitează site-ul nostru. Această politică clarifică modul în care facem acest lucru și modul în care sunt gestionate cookie-urile.
Prin accesarea site-ului nostru, acceptați folosirea cookie-urilor. Dacă nu acceptați și dezactivați folosirea cookie-urilor, acest site nu va funcționa corect, de exemplu intrarea în contul Dvs. personal nu va fi posibil.
Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți performanța și de a spori experiența utilizatorului care vizitează site-ul nostru. Această politică clarifică modul în care facem acest lucru și modul în care sunt gestionate cookie-urile.
Prin accesarea site-ului nostru, acceptați folosirea cookie-urilor. Dacă nu acceptați și dezactivați folosirea cookie-urilor, acest site nu va funcționa corect, de exemplu intrarea în contul Dvs. personal nu va fi posibil.
Cookie-uri esențiale: Acestea sunt cookie-urile care sunt necesare pentru site-ul web să funcționeze în mod corespunzător. Acestea ne permit presta servicii, cum ar fi memorarea autentificării utilizatorului, conținutul coșului de cumpărături, etc. În cazul în care acestea sunt dezactivate, utilizatorul nu poate utiliza aceste servici
Cookie-uri de performanță: Aceste cookie-uri sunt folosite pentru a monitoriza performanța site-ului și pentru evidențierea zonelor vizitate de către utilizator. Acestea ne permit să analizăm traficul și să îmbunătățim serviciile noastre. Aceste cookie-uri nu colectează informații care pot identifica utilizatorul.